Opusul invidiei ar fi admirația...
Unii abia reușesc - afirmația:
„ Domnul îi dete, ca soartă, mai mult,
Mai mult i s-a cere". Ghiara-și ascund.

Sunt oameni ce, tare, binecuvântă,
Cu buzele, căci pizma e ce îi frământă...
Apoi scot cuvinte, rănind ca o sabie...
Săbii ascunse în teci de „evlavie”.

Inima-i cetățuie dorită, cu izvoare:
Izvoarele vieții, divine adăpătoare.
De are acces vrăjmașul, sigur, le strică. .
Otrăvită-i acea inimă. Prin limbă, intoxică!

La poarta inimii, stea Cuvântul, sabie,
Oprească pizma-n veșmânt de evlavie!
Să poată inima, întruna, binecuvânta
Pe cel ce-i așezat, mai sus, cu starea sa

E nimerit și-a binecuvânta pe Domnul,
Ce-n haru-I felurit, dotează omul,
Aflat în propășire sau restriște,
C-o inimă-nțeleaptă, în luptă să reziste!

Slăvit să fie Domnul, ce dă, în orice fel,
Pacea și îndurarea, în minunatu-I zel,
La unu-n propășire, la altu-n strâmtorare,
Țâșnind izvor, prin limbă, cu binecuvântare.